Scurta discutie despre Cramposii

arezan cramposie 1

Arezan Cramposie la a doua aparitie: recolta 2013.

Putina lume stie ca in Romania, de la inceputul anilor ’70, exista doua Cramposii. Acest fapt, chiar a dat prilejul mai multor discutii in contradictoriu, in momentul in care pe piata a aparut Cramposia din colectia Arezan, provenita dintr-un areal diferit fata de cel cu care erau obisnuiti consumatorii romani.

Agricola Stirbey a fost prima crama romaneasca ce a adus termenul de Cramposie in atentia publicului, avand meritul de a fi primul care a transformat un soi considerat de multi „fara noroc”, intr-o creatie apta sa repuna regiunea Dragasani pe harta vinicola. Pana in momentul aparitiei pe piata, anul 2004, Cramposia era un „stralucit” soi anonim folosit pentru cupaje.

Numai ca, soiul cultivat pe dealurile Dragasaniului este Cramposia Selectionata, obtinuta prin fecundarea libera a soiului traditional Cramposie, in 1972, de catre un grup de cercetatori de la Statiunea de Cercetare din Dragasani. Cu timpul, Cramposia selectionata s-a transformat intr-un simbol al intregii zone viticole, fiind adoptat de catre toti jucatorii din aceasta indicatie geografica.

Aparitia pe piata a Cramposiei Arezan, produs in arealul Murfatlar, i-a determinat pe foarte multi dintre pasionatii de vinuri si pe critici sa o compare cu cea din zona Dragasaniului, ba chiar sa isi puna intrebari de genul „Ce cauta Cramposia in Dobrogea?”, bazandu-si argumentatia pe faptul ca acest soi este iubitor de clima mai rece. Comparatia Cramposiei „neaose”, cum este cea de la Murfatlar, cu cea selectionata, cum este gasita in Dragasani, este destul de fortata, din mai multe puncte de vedere. Cramposia selectionata a fost creata pentru ca soiul neaos era si este deficitar in privinta fecundarii florilor (sic!), lucru ce are efect direct si asupra calitatii si cantitatii strugurilor obtinuti. Asta nu inseamna ca vreunul dintre soiuri este superior altuia.

Cramposia selectionata de Dragasani are un dominant caracter ierbos, cu o aciditatea ridicata, acuta, ce-i serveste drept coloana vertebrala pentru toata constructia sa. Cramposia din Murfatlar, cea neaosa, este mai densa ca structura si mai calda, cu tente puternice si dominate de mere galbene si cu o aciditate mai moderata. Aceste caracteristici nu se datoreaza numai diferentelor dintre soiuri, ele fiind date atat de diferentele climatice, de sol, cat si de modul de vinificare diferit.

Prima aparitie a Cramposiei la Murfatlar a fost in 2011, in colectia Arezan, cea de-a doua iesind pe piata la mijlocul lunii martie 2014, evident, din recolta 2013, deoarece in recolta anterioara strugurii nu s-au ridicat la nivelul de calitate impus de standardele Cramei Atelier.

Iata cum prezenta Razvan Macici, in iunie 2012, prima Cramposie lansata in colectia Arezan.

7 replies »

    • Ciprian, din pacate, ce am degustat eu din Cramposia Nobilitas cred ca se afla intr-o faza pre-imbuteliere, deoarece a avut un usor defect de culoare, „pinking”. Nu mi-a lasat o impresie rea, insa cred ca vinul final arata altfel, comparativ cu ce am degustat eu.

  1. Prima aparitie a Cramposiei la Murfatlar a fost in 2011, in colectia Arezan, cea de-a doua iesind pe piata la mijlocul lunii martie 2014, evident, din recolta 2013, deoarece in recolta anterioara strugurii nu s-au ridicat la nivelul de calitate impus de standardele Cramei Atelier.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Follow atelierul de vinuri on WordPress.com

Video tentatii. Rezisti?

Alege!

Arhiva

atelierul de vinuri

Blog Stats

  • 464,291 hits
%d blogeri au apreciat asta: