Hotel Elite, Oradea – cultura, dar mai ales civilizatie a vinului

IMG_5726 Oradea e altfel! Iar acest altfel nu se refera numai la stilul sau arhitectural Art Nouveau Secession, la linistea si politetea locuitorilor sai, sau doar la tihna rationala cu care acestia privesc inainte. In orasul de pe malul Crisului Repede, combinatia factorilor mai sus enumerati creeaza acel ceva ce-i da un farmec aparte, aproape exotic pentru o Romanie cu tendinte tot mai frecvente spre gri. A opta „reprezentatie” din cadrul „campaniei de primavara M1.Crama Atelier” a avut loc la Oradea, pe 30 mai, in sala de ceremonii a Hotelului Elite. Alegerea locului de desfasurare a fost influentata atat motivele de mai sus, dar mai ales de faptul ca Millesime, Centrul de cultura si civilizatie a vinului, condus de neobositul profesor Dorin Popa, s-a implicat activ in organizarea degustarii celor mai noi vinuri din portofoliul M1. Scurta paranteza: Este, nu de admirat, ci de elogiat, ceea ce au reusit Dorin Popa si Centrul Millesime in Oradea, in directia promovarii si educatiei vinului! Nu exista pasionat de vinuri in aceasta regiune a tarii (si sunt foarte multi!), care sa nu-i multumeasca domnului Dorin Popa, pentru ajutorul acordat in descoperirea lumii vinului. Inchei paranteza. Pentru ca aminteam de numarul mare de pasionati de vinuri din Oradea, si evenimentul s-a bucurat de un mare „succes de casa”, aproape 80 de peroane raspunzand prezent invitatiei de a cunoaste povestea si vinurile „cramei mici de la Murfatlar”. Rand pe rand, vinurile M1 au fost prezentate si povestite celor prezenti, atat la microfon, dar in special la fiecare masa in parte. Primele care au intrat in scena au fost albele Leat 6500 Sauvignon Blanc 2013 – apreciat pentru eleganta in expresie si tipicitatea sa, si Sable Noble Alb 2013, vin ce atras prin explozia sa aromatica de fruct galben copt si vegetale. Acestea au fost urmate de Arezan Feteasca Neagra Rose 2013 si Leat 6500 Rose 2013, doua rose-uri ce poarta amprenta aceluiasi terroir, dar cu expresii atat de diferite. Cele patru vinuri si-au impartit fanii intr-un mod cat se poate de judicios, mai ales ca descoperirea lor a fost usurata si de preparatele gastronomice atent realizate de catre chef-ul Hotelului Elite. Degustarea a luat o mica pauza, pentru o surpriza muzicala, pe care profesorul Popa impreuna cu prietenii centrului Millesime au pregatit-o celor prezenti: un minirecital sustinut de doi dintre cei mai valorosi cantareti de opera din lume, baritonul Cozmin Sime si sotia sa, soprana Elizabeth Baileys. Este imposibil de redat in cuvinte atmosfera creata de acestia, sfarsitul recitalului afland toata audienta in picioare. Pentru a mai calma „inflacararea” celor prezenti, a urmat in degustare Leat 6500 Cabernet Sauvignon & Merlot 2011, vin ce a reusit sa duca gradul de satisfactie a degustatorilor la aceleasi cote precum momentul anterior. Degustarea a fost incheiata cu un desert „magle foglie”, ce a rezonat interesant cu Amprenta Muscat Ottonel 2013, si cu un concurs ce a avut ca premiu o sticla magnum de Leat 6500 Rose 2013, insa seara si-a urmat cursul la aceeasi intensitate pana aproape de miezul noptii. Deoarece reusita evenimentelor cu vin este garantata in Oradea, acest oras va mai gazdui inca o „reprezentatie” M1 chiar in cadrul acestei campanii, insa urmatoarea „statie” va fi la Satu Mare!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Follow atelierul de vinuri on WordPress.com

Video tentatii. Rezisti?

Alege!

Arhiva

atelierul de vinuri

Blog Stats

  • 464,447 hits
%d blogeri au apreciat asta: