Clubul Doctorilor, Brasov – Entuziasmați de arome

image

Întâlnirile cu Clubul Medicilor din Brasov fac deja parte dintre evenimentele „de familie” ale Cramei Atelier. Reuniunea lunară a acestor profesioniști este o minunata ocazie de socializare si, evident, de a degusta vinuri noi, intr-un cadru extrem de plăcut (etajul VIII al Hotelului Aro Palace). Iar acest lucru se întâmpla de vreo sase ani. Nu puteam rata aceasta ocazie cu „Rosu de Atelier”.

Ca de fiecare data, expertul in materie de vin al grupului, dl. Mihai Aldescu, a fost cel care a interpretat vinurile semnate de Razvan Macici, tandem-ul cu sussemnatul fiind dozat astfel încât sa nu fim chiar obositori pentru audiența aflată totuși la capătul unei lungi zile de munca. Surpriza acestei reuniuni a fost prezenta in numar mai mare decât de obicei a doamnelor, mare iubitoare de vinuri roșii cum aveam sa constatam spre final.

Pentru ca a fost o intalnire cu oameni experimentați si in materie de vinuri, am pus in pahare toată pleiada de licori roșii de la M1, dar pentru acomodarea cu vinurile baricade, am servit pentru inceput mult apreciatul Leat 6500 Chardonnay, acum la ediția 2013. A urmat prima serie de vinuri roșii compusă din Arezan Babeasca Neagra 2013, Leat 6500 Pinot Noir 2012 si Arezan Feteasca Neagra 2012, însoțite de platouri cu fructe si brânzeturi. Preferințele doctorilor s-au împărțit între Pinot Noir si Feteasca Neagra, apreciate in mod egal de ambele sexe.

Dupa ce s-a servit felul principal, bine ales pentru ceea ce aveam in pahare, am trecut la a doua serie de vinuri roșii. Leat 6500 Merlot 2012, Sable Noble rosu 2012 si Leat 6500 Cabernet Sauvignon & Merlot 2011. Cele doua Leat-uri au fost decantate cam doua ore si aceasta le-a priit, mulți dintre cei prezenți zăbovind cu nasul in pahare, trecând de la un recipient la altul, pentru a descoperi aromele specifice. In final topul preferințelor a fost împărțit intre Merlot si cupajul rosu al colecției Leat 6500.

Seara s-a incheiat cu o salata de fructe la care s-a potrivit de minune savuroasa Amprenta Muscat Ottonel, vin ajuns la ediția 2014. Si cu dorința reciproca de a ne revedea la primavara. Sănătoși sa fim!

Multumim dr. Cornel Herta si gazdei noastre, dl. Cornel Gavrila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Follow atelierul de vinuri on WordPress.com

Video tentatii. Rezisti?

Alege!

Arhiva

atelierul de vinuri

Blog Stats

  • 471,752 hits
%d blogeri au apreciat asta: