Hilton, Oradea – Învățăturile unui american către fiul sau

image

Joi de dimineața am plecat din Brasov pe ninsoare cu destinația Oradea, cu gândul la cina gourmet pregătită impreuna cu prietenii de la DoubleTree by Hilton. Aveam nevoie de o motivație buna ca sa facem fata codului portocaliu de ploaie si ninsoare pe care l-am traversat cale de aproximativ 400 de kilometri pe drumurile patriei :).

Totul e bine cand se termina cu bine, dar e si mai bine cand si începe foarte bine, nu? Primul lucru pe care l-am făcut cand am ajuns in elegantul hotel de pe malul Crisului Repede, a fost sa verificam daca totul este in regula pentru evenimentul care era programat peste numai trei ore. Si totul era perfect. Nici nu va imaginati ce bine este sa gasesti totul aranjat la patru ace. Fotografiile vorbesc de la sine.

La ora 18:30 eram in lobby cu toată echipa pentru o mică repetiție generală, apoi oaspeții au inceput sa apăra grupuri-grupuri. De aceasta data welcome drink a fost cupajul alb al colecției Sable Noble, ediția 2014. Dupa o „scurta” introducere, de vreo 15 minute, timp in care am fost ascultați cu interes, am trecut la prima asociere culinara a serii: Leat 6500 – Chardonnay 2013 si Linguini Mare e Monti. Si pentru ca preparatele chiar meritau prezentate, Chef Andrei a explicat asistentei despre ce a fost vorba in farfurii. Fotografiile vorbesc de la sine.

Asistenta a fost internaționala, doar eram la Hilton. Pe lângă romanii noștri, multe cunoștințe de la Centrul de Cultura si Civilizatie a Vinului – Millesime, am avut in restaurant americani, englezi, italieni si coreeni. Asa feedback mai rar ai ocazia sa iei. Unul dintre americani a venit la cina cu fiul sau si cu prietenul roman al acestuia, doi adolescenți simpatici. „Vreau sa-l învăț ce înseamnă sa degusti un vin, vreau sa experimenteze ca sa poată alege ce e mai bun. Si vreau sa înțeleagă ca nu trebuie sa aleagă de pe meniu neaparat vinul mai scump. La noi in California poți sa ai experiențe mari si cu un vin de cinci dolari. Important e sa bei ceea ce îți place”, ne-a împărtășit domnul de peste ocean filosofia lui. Surprinzătoare atenția junilor pe parcursul cinei, care chiar s-au lăsat purtați de explicatiile seniorului si de savoarea vinurilor. Fotografiile vorbesc de la sine.

Rosu de Atelier a inceput cu Arezan Feteasca Neagra 2012, servit in paralel cu Leat -Pinot Noir 2012, ambele bine asociate cu prepeliță la cuptor. Senzație! Au urmat apoi Leat 6500 – Merlot 2012 si Leat 6500 – Cabernet Sauvignon & Melor 2011, ambele decantate o ora, respectiv doua ore si jumatate, care au mers de minune cu un piept de rata de zile mari, excelent desenat in farfurie. Fotografiile vorbesc de la sine.

Nu au lipsit impresiile luate la foarte cald. Astfel, Feteasca Neagra s-a clasat ceva mai bine decât Pinot Noir-ul, deși aceasta din urma a avut fani extrem de categorici. Chestiune de gusturi. Aerisirea prealabila a Merlot-ului i-a adus un plus de savoare si la poziționat foarte aproape de cupajul rosu al colecției Leat 6500 in preferințele invitaților. Tradiționalul concurs a fost adjudecat la a doua întrebare, iar seara s-a incheiat cu un mare zâmbet pe buze deoarece in pahare a ajuns Aperitivul Mamaia, alături de un desert pe care ne-am dori sa-l servim măcar cinci zile pe săptămana: Trifle de ciocolata. Toată lumea a fost incantata de experiența culinara, preparatele au primit aplauze la sala deschisă, licorile semnate de Razvan Macici au reconfirmat ori si-au câștigat noi fani. Inclusiv cei doi britanici. Fotografiile vorbesc de la sine. 🙂

Multumim lui Paul Brumaru si echipei, abia așteptam sa ne revedem la primavara!

Apropos, fotografiile care vorbesc de la sine au fost realizate de managerul nostru de zona, Narcis Trifu (cel din dreapta in poza de grup).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Follow atelierul de vinuri on WordPress.com

Video tentatii. Rezisti?

Alege!

Arhiva

atelierul de vinuri

Blog Stats

  • 467,137 hits
%d blogeri au apreciat asta: