Babeasca neagra, soiul cu „o suta” de nume

Babeasca Neagra 10.2014O simpla enumerare a apelativelor la care acest soi a raspuns prezent de-a lungul timpului poate sa ne ofere indicii cat se poate de clare legate de capacitatea Babestii negre, strugurele si vinul, de a se face placut prin locurile pe unde s-a stabilit pana acum. Ca sa-i scutim de un efort pe cei mai curiosi din fire, Babeasca neagra este cunoscut sub aproximativ 80 de nume diferite, in mai multe zone ale lumii.

Foarte potent in directia cantitatii la hectar, dand vinuri lejere, destul de aromate, dar cu aciditate ridicata – caracteristici ce le fac usor de baut, Babeasca neagra a fost considerat, de foarte multe ori pe nedrept, a fi un soi de mana a doua. Specialistii considera ca locul de bastina al acestui soi traditional romanesc, descendent direct din via salbatica, este podgoria Nicoresti, judetul Galati. Din aceasta regiune, soiul a migrat catre cele patru puncte cardinale, stabilindu-se in plantatie in sudul Moldovei si in Vrancea, trecand prin Dobrogea si prin Dealu Mare, pana in Banat si Minis.

babeasca neagra selectie M1In afara Romaniei, Babeasca neagra mai poate fi gasit in Republica Moldova, sub numele de Rara Neagra si cu titlul de „soi national”, in Ucraina si Daghestan, baut ca Chernyi Redkii, respectiv Asil Kara, si de cativa ani si in Statele Unite, fiind imbuteliat sub numele de Sereksiya. Fiind un soi cu radacini adanci in istoria viticulturii (unii ampelografi il dateaza undeva prin secolul al XIV-lea), Babeasca a dezvoltat mai multe variatii clonale si mutatii, dand astfel nastere unor soiuri precum Babeasca alba sau Babeasca gri.

Vinul de Babeasca neagra are o o culoare rosu-rubiniu, o fructuozitate medie-ridicata si o corpolenta lejera, datorita taninurilor catifelate, aproape imperceptibile, si a aciditatii destul de ridicate pentru un vin rosu. Din punct de vedere aromatic, etaleaza deopotriva atat arome de fructe rosii (visine amarui, prune uscate), cat si tonuri florale (violete, bujori, iris), asezate pe un fond subtil pamantos. Gustativ, vinul este lejer, cu note de fructe rosii, sustinute de o aciditate considerabila, cu o tenta tonica, subtila, in postgust. Babeasca neagra se apropie destul de mult din punct de vedere al sablonului structural-aromatic de soiuri precum Pinot Noir, Cadarca, Zweigelt, Gamay, St. Laurent sau Blaufrankisch.

babeasca neagra ciorchineStrugurii de Babeasca neagra sunt ramurosi, cu boabe rare si neomogene, cantitatea de zaharuri acumulata fiind in medie de 180 g/l, pana la 210-220 g/l. Este un soi foarte productiv, asigurand cantitati foarte mari la hectare, de pana la 15.000 de kg/ha, in medie. La inceputul anilor 2000, suprafata ocupata de plantatiile de Babeasca neagra in Romania era estimata undeva la 6.000 de hectare, evaluare ce pozitiona Babeasca pe locul de cel mai raspandit soi rosu romanesc. In 2008, statisticile indicau o suprafata in scadere, de aproximativ 4,500 de hectare. Cifrele actuale, puse la dispozitie de catre Patronatul National al Viei si Vinului, arata o scadere a interesului fata de acest soi din partea producatorilor, Babeasca ocupand aproximativ 2.700 de hectare, la aceeasi valoare cu Feteasca neagra. Cu toate ca ocupa totusi o suprafata considerabila in plantatie, Babeasca neagra este aproape inexistenta pe rafturile magazinelor, multi dintre producatori preferand sa o comercializeze in diferite cupaje.

cd15Arezan Babeasca neagra 2013 este un vin obtinut dintr-o vie veche de 54 de ani, probabil cea mai veche din acest soi din Romania, ce poarta in el deopotriva explozia fructata si „caleidoscopica”, specifica Lumii Noi, si simplitatea si rusticitatea vinificarii traditionale. Aromele de fructe de padure, mure coapte si piper, sunt dublate de note salbatice, de piele tabacita. Aciditatea ridicata si taninurile catifelate ale acestui vin il faca sa para mai suplu, suculent, din punct de vedere al structurii, insa totodata el este prietenos si usor de baut.

Mai multe detalii despre Arezan Babeasca neagra 2013, in linkul de mai jos:

Tandem Gourmet: Arezan Babeasca Neagra @ Crama Domneasca

1 reply »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Follow atelierul de vinuri on WordPress.com

Video tentatii. Rezisti?

Alege!

Arhiva

atelierul de vinuri

Blog Stats

  • 464,291 hits
%d blogeri au apreciat asta: